Skip to content Skip to footer

„Comunitatea Brad – Acceptă sprijinul nostru”

,,Comunitatea Brad – Acceptă sprijinul nostru”

Proiect co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Componenta 1 – Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunitățile marginalizate, axa prioritară – „Incluziunea socială și combaterea sărăciei”, perioadă de implementare august 2017 – august 2020.

Valoare totală: 26.169.068,42 lei

– 21.948.061,57 lei nerambursabili din Fondul Social European;

– 3.790.204,07 lei nerambursabili din bugetul national;

– 430.802,78 lei contribuția liderului de proiect și a partenerilor.

Beneficiar proiect: Asociaţia non-profit L&C Consulting Hunedoara

Parteneri: Școala Gimnazială ,,Mircea Sântimbreanu” Brad, Primăria Municipiului Brad, Interlog COM SRL

Scopul proiectului „Comunitatea Brad – Acceptă sprijinul nostru” este de a reduce aproape de zero discrepanțele sociale și economice dintre zona marginalizată și restul comunității prin aplicarea unui set complex de măsuri și acțiuni menite să ridice nivelul de trai al locuitorilor zonei marginalizate.

Este vorba despre activități pentru facilitarea accesului la servicii educaționale, măsuri de reconversie profesională și combaterea șomajului, sprijinire a antreprenoriatului local, îmbunătățirea condițiilor de locuit, măsuri pentru servicii sociale, de sănătate și de asistență juridică, acțiuni de inovare socială (facilitarea contactelor dintre angajatori și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, excursii în special pentru copii, evenimente și acțiuni dedicate persoanelor vârstnice).

Precizare: termenul de „comunitate marginalizată” folosit în enunţurile din proiect se referă doar la nivelul veniturilor, situaţii familiale dificile, condiţii de locuit etc. Nu se referă la marginalizarea pe alte criterii. Vă rugăm să considerați că termenul este echivalent cu cel de „comunitate defavorizată” economic şi social. Formularea de „comunitate marginalizată” este des folosită în limbajul proiectelor POCU şi nu doreşte să ofenseze pe absolut nimeni.

Proiectul „Comunitatea Brad – Acceptă sprijinul nostru” are 7 direcții principale de acțiune:

– înființarea unui ansamblu folcloric la Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din Brad (care beneficiază de o sală special amenajată și de toate instrumentele muzicale necesare) și amenajarea unui teren multifuncțional de sport, dotat cu nocturnă, vestiare moderne și echipamente sportive;

– derularea de activități de consiliere și mediere pe piața muncii, precum și de formare profesională (în meseriile de lucrător în comerț, brutar, îngrijitor bătrâni la domiciliu, confecționer cablaje auto, lucrător în tricotaje – confecții, lucrător instalator pentru construcții, bucătar și zidar-pietrar-tencuitor) – realizate de INTERLOG;

– organizarea de cursuri de instruire în domeniul antreprenoriatului și sprijinirea cu câte 25.000 de euro nerambursabili a 54 de mici afaceri nou începute;

– acordarea gratuită de servicii sociale integrate în cadrul unui centru cu personal specializat. În cadrul acestui centru funcționează și un cabinet de medicină generală unde toate serviciile medicale se acordă, de asemenea, GRATUIT.

– reabilitarea termică a cel puțin patru blocuri dintre cele 13 incluse în proiect;

– acordarea de consiliere și asistență gratuită în probleme de natură juridică persoanelor domiciliate în cele 13 blocuri vizate de proiect;

– derularea unor activități de inovare socială destinate tuturor categoriilor de vârstă (excursii educative – în special pentru copii, evenimente dedicate vârstnicilor, activități de facilitare a contactelor dintre angajatori și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă).

EDUCAȚIE LA ȘCOALĂ, DUPĂ ȘCOALĂ, PRIN MUZICĂ, DANS ȘI SPORT

La Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din Brad este amenajat un centru sportiv dotat cu teren sintetic multifuncțional, instalație de nocturnă, vestiare și echipamente sportive pentru mai multe discipline (fotbal, handbal, baschet, volei, tenis etc.).

Tot aici este înființat un centru de artă populară. Este vorba despre un ansamblu folcloric (orchestră și grup de dansuri) coordonat de un profesor de specialitate. Ansamblul beneficiază de o sală special amenajată și de toate dotările necesare (instrumente muzicale, echipamente de sonorizare etc.).

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Sari la conținut